"CUM POȚI EVITA O PANDEMIE?

 "CUM POȚI EVITA O PANDEMIE?

Această întrebare i-a fost adresată lui Osho acum aproximativ 40 de ani, în perioada SIDA!

„Pui o întrebare greșită”, a răspuns Osho, „întrebarea corectă ar trebui să fie”:

"CUM SE POATE EVITA TEAMA DE A MURI DIN CAUZA UNEI EPIDEMII (PANDEMII) ?"

Deoarece este foarte ușor să eviți virusul, însă e foarte dificil să eviți frica în tine și în lume.

Oamenii vor muri mai mult de această frică decât de epidemie (pandemie).

Nu există niciun virus în această lume mai periculos ca FRICA.

Înțelegeți această frică, altfel veți deveni un cadavru înainte ca trupul vostru să moară.

Nu are nicio legătură cu virusul.

Atmosfera de teamă pe care o simți acum este o nebunie colectivă ...

S-a întâmplat de o mie de ori și se va întâmpla în continuare.

Și va continua dacă nu înțelegeți psihologia mulțimilor și a fricii.

În mod normal, îți ții frica la distanță, dar în momentul nebuniei colective, conștiința ta se poate pierde complet.

Nici măcar nu vei ști când ți-ai pierdut controlul asupra fricii.

Deci frica te poate face să faci orice.

Într-o astfel de situație vă puteți lua și viața sau a altora.

Multe lucruri se vor întâmpla în vremurile viitoare:

Mulți oameni se vor ucide și mulți oameni vor ucide mai mulți.

Atenție, fiți atenți.

Nu urmăriți știrile care declanșează frica.

Nu mai vorbi despre epidemie( pandemie), repetarea aceluiași lucru din nou și din nou este ca auto-hipnoza.

Frica este un fel de auto-hipnoză.

Această idee va provoca modificări chimice în organism.

Dacă repetați aceeași idee mereu, declanșează o schimbare chimică care uneori poate fi atât de toxică încât vă poate ucide.

În timpul unei epidemii, energia din întreaga lume devine irațională.

Astfel puteți cădea oricând într-o gaură neagră.

Meditația devine apoi o aură protectoare în care nu poate pătrunde nicio energie negativă."

~ Osho / Rajneesh 1931 - 1990

Privirea – expresia interiorului

 

  “Ochii sunt în principiu organe pasive, receptive. Cu toate acestea prin ochi putem nu numai primi, ci și dărui. Într-adevar, prin privire putem fi emițători activi, adică să vorbim, să sugeram, să influențăm, să comandăm, să deranjăm.

           Nu-i priviți pe ceilalti fix, pentru a nu-i inoportuna, dar nu este bine nici să-i priviți cu ochii stinși, inexpresivi. Dacă și priviti prea pasiv, oamenii vor simți că nu primesc nimic de la noi dar și că energiile lor îi părăsesc.

          Este important să ne observăm și să supraveghem expresia ochilor nostri întrebându-ne:” Oare dau? Oare iau?” Este bine să dam și este bine să luam în schimb, dar dacă nu ne oprim din a lua sau a vampiriza, vom fi alungați de peste tot pentru că devenim un hoț spiritual. În timp ce acel care se antrenează să dea, să radieze, să reconforteze, practică magia cea mai înaltă. Numai dorința de a da, de a-i face pe ceilalți fericiți, numai dorința intensă de a servi cauza divină ne poate deschide porțile Cerului.

          Priviți semenii cu blândețe dar fără insistență, pentru a-i lăsa liberi; nu încercați să-i obligați să raspundă privirilor voastre și să se manifeste după dorințele voastre, pentru că cel care primește astfel proiecția voinței voastre se simte deranjat, violentat. În realitate nimic nu-l poate forța să se deschidă în fața voastră și rămâne insensibil la toate uneltirile voastre. Secretul în a-i susține pe ceilalți constă în iubire dezinteresată care nu încearcă niciodata să câștige suflete sau inimi prin violență.

          Studiați această problemă în viața voastră particulară, familiară, în viața socială și veți vedea că multe lucruri depind de modul cum se privesc oamenii între ei. Nu s-a studiat încă suficient influența privirii asupra destinului omului. Să nu spuneți că acesta este un detaliu minuscul. Totul este în privire. Ea este o sinteza a întregii ființe; totul se reflectă în ea: grosolania sau delicatețea, prostia ca și inteligența, noblețea și lașitatea, forța și slăbiciunea. Privirea este un rezumat al întregii noastre ființe; ea imprimă o pecete peste tot unde se îndreaptă. Pentru a ne schimba privirea, trebuie să ne schimbăm întreaga existență, maniera de a gândi, de a simți, de a acționa. Prin intermediul privirii, energiile se revarsă asupra ființelor și obiectelor. Câte destine n-au fost schimbate și tulburate printr-o singură privire.”

{Maestrul O.M.Aivanhov}

Sursa:Holisterapia.ro

Frica nu este reală !

“Frica nu este reală. Singurul loc în care frica poate există este în gândurile noastre despre viitor. Este un produs al propriei noastre imaginaţii, ce ne face să ne temem de lucruri care nu există în prezent şi este posibil nici în viitor. Asta este nebunie. Nu mă înţelege greşit, pericolul este ceva foarte real, frica însă este o alegere”. Will Smith

Cineva a spus odată că toate alegerile pe care le faci din frică sunt alegeri greşite. Şi când mă gândesc câte alegeri facem din frică în viaţa noastră, alegeri făcute pe baza a ceva ce nu există! Viaţa noastră este condusă de frică. Şi oricum ai da-o tot nu este bine. Avem frică de succes dar avem şi  frică de eşec, avem  frica de a muri dar avem şi frica de a trăi, frica de a iubi dar şi frica de a fi iubiţi, frica de colectivitate dar şi frica de a fi singuri, frică de ceea ce nu ştim dar şi frică de ceea ce ştim  şi lista continuă.

Dar de ce atâta frică? De unde vine acest sentiment profund şi tulburător? Cred că o mare parte din frică, în special cea care ne împiedică să trăim la adevăratul nostru potenţial, vine din ataşamentele puternice pe care le avem.

Ataşamente care ne sunt induse încă de când suntem mici. Suntem învăţati atât acasă cât şi la şcoală că trebuie să avem, că trebuie să acumulăm lucruri şi oameni. Şi dacă ne uităm bine, cu cât avem mai multe cu atât frica este mai mare. La un moment dat ajungem să fim ceea ce avem. Ajungem să fim ceea ce facem. Oamenii când văd o maşină scumpă se uită să vadă şi cine coboară din ea, te identifică cu maşina, cu casa , cu costumul, cu ochelarii , cu ceasul , cu bijuteriile, te identifică cu meseria ta.

Şi de aici frica, pentru că dacă toate lucrurile cu care eşti identificat se pierd tu ajungi să nu mai fii.

Nu este rău să acumulezi. Însă depinde ce acumulezi.Dacă acumulezi spre exemplu, ceva ce nu îţi poate lua nimeni? Cum ar fi dragoste, iubire, recunoştinţă, fapte pure şi frumoase. Dacă acumulezi spre exemplu zâmbete, momente de fericire, mângâieri, linişte, pace, răsărituri,apusuri şi triluri de păsări? Crezi că îţi va fi frică că ţi le poate lua cineva?  Nu ţi le poate lua nimeni şi atunci frica se transformă în pace, în linişte. Unei păsări în zbor puţin îi pasă de pământul pe care îl are pe aripi. Este prea preocupată de cer şi de frumuseţea lui de nepătruns.

Antidotul la frică este curajul. Se spune că de fiecare dată când îţi este frică de ceva trebuie să ai curaj şi să înfrunţi acel lucru. Dacă vei încerca să fugi şi să te ascunzi nu vei putea nicicum să scapi de frică. Majorităţii oamenilor îi este frică să trăiască şi astfel cred că dacă se ascund le va fi bine. Şi astfel au devenit maeştri în a se ascunde de viaţă prin tot felul de metode. Prin mâncare, prin băutură, prin ţigări, prin dulciuri, prin droguri, prin răutate, prin bârfă , prin invidie, prin aroganţă, prin bani şi bunuri materiale, prin televizor prin tot felul de metode prin care își amorțesc simțurile și se păcălesc neîncetat.

Frica nu există, este doar un rod al imaginaţiei noastre. Aşa că trăiţi-vă viaţa liberi, fără frică. Lăsaţi viaţa să curgă asemenea unei ape line şi clare. Şi atunci viaţa voastră va fi la fel.

Sursa: viataverdeviu.ro

Vindecarea cere schimbare

Vindecarea cere schimbare

Mult timp s-a crezut că toată lumea dorește să se vindece, dar s-a constatat, între timp, că obstacolele în calea vindecării sunt obiceiul de a trăi în trecut, acela de a te simți o victimă și frica de schimbare.

Îndreptarea gândurilor și a energiei în trecut este în detrimentul celulelor și al organelor noastre care au nevoie de energie pentru a se vindeca.

Vindecarea cere trăirea în prezent și recuperarea energiei prinse în traumele și rănile noastre. Medicina intuitivă ne învață că modul cel mai sigur de a hrăni și de a păstra trecutul este tristețea legată de întâmplările trecutului.

Refuzul de a ierta un eveniment sau o persoană din trecut provoacă mari pierderi de energie. Iertarea împiedică aceste pierderi și nu are nimic de-a face cu responsabilizarea altor persoane cu rănile noastre. Este, mai degrabă, legată de eliberarea persoanei care se consideră o victimă. Când vom ajunge să vedem evenimente dureroase din viața noastră ca pe un mesaj sau o provocare, mai mult decât ca pe o trădare personală, energia vieții legată de acest eveniment va curge înapoi la circuitele energetice ale corpului nostru fizic.

Frica de schimbare

Oamenilor le este greu să se vindece, de cele mai multe ori pentru că nu se pot elibera de iluzia autovictimizării. Adeseori, ei capătă putere asupra celorlalți prin rănile lor, deoarece descoperă că aceasta le oferă susținere, iar suferințele devin apoi o modalitate de a-i manipula și de a-i controla pe alții. Vindecarea necesită schimbări în stilul de viață, mediu și relatii, dar schimbarea poate fi înfricoșătoare! Este ușor să rămâi într-o stare de așteptare, spunând că nu știi ce să faci, deși aceasta este rareori adevărat. De fapt, atunci când stăm în așteptare știm exact ce să facem, dar ne înspăimântă consecințele actului…

Eliberarea de trecut

Schimbarea este înfricoșătoare, iar timpul de așteptare ne oferă un sentiment de siguranță. De fapt, singura modalitate de a dobândi cu adevărat acest sentiment de securitate este de a intra în vârtejul schimbării și de a simți din nou energia unei noi vieți. Prin urmare, vindecarea cere acțiune.

Eliberarea de trecut, renunțarea la locurile de muncă stresante sau la relațiile nepotrivite sunt acțiuni care redau organismului energia, iar puterea fizică și energia sunt legate indisolubil. Chiar și procesul morții cu care toți ne confruntăm, poate deveni un act de vindecare a rănilor vechi, eliberate prin rezolvarea problemelor lăsate în suspans de cei dragi. ( sursa: mistica.ro )

Scrisoare catre corpul meu

Imi cer iertare ca m-am ascuns de tine in mintea mea.
 Am fost un excelent “calator printre ganduri”, preferand siguranta gandurilor mele lumii salbatice a sentimentelor.

Desi am fost numit adesea ca fiind un ganditor, de fapt eram absent din corpul meu, traind in afara zidurilor templului corpului meu. Am crescut intr-o familie dificila.

A fi prezent in corpul meu insemna sa-mi dau voie sa simt amintiri dureroase stocate in tesuturile mele.

Supravietuirea prin mintea mea mi-a permis sa-mi gasesc calea in mijlocul unor circumstante provocatoare si mi-a creat un scut impotriva durerii.
Dar faptul ca am  ramas intepenit in minte a venit cu un pret – analiza excesiva perpetueaza paralizia emotionala.
 Strategia mea de coping a devenit amprenta pentru realitatea mea si m-a instrainat de viata mea reala. Dar vreau sa ma opresc din a te privi din exterior. Vreau sa deschid poarta si sa intru acum.

Imi pare rau ca te-am abuzat cu mancare toxica, cu obiceiul de a manca emotional si de a munci fara masura.
  Te voiam secatuit, astfel incat sa nu pot sa te simt. Daca te-as fi insufletit, as fi simtit mai puternic emotiile din interior si as fi inceput sa-mi simt durerea. Daca te amortesc, amintirile mele raman ingropate: o alta tehnica de auto-distragere. Imi pare rau pentru aceste acte de agresiune.

 Nu am putut sa te pastrez in siguranta pentru ca eu nu m-am simtit niciodata in siguranta.
  A trebuit mai intai sa-mi construiesc iubirea de sine, prin incercarile vietii.

Imi pare rau pentru ca te-am umilit, te-am tinut indisponibil, te-am ascuns si mi-a fost rusine cu tine. Imi pare rau ca ti-am judecat imperfectiunile aparente drept ciudatenii, mai degraba decat ca reflexii ale Dumnezeirii.

Atitudinea mea a fost o reflexie directa a lumii mele interioare pline de ura. Mi-au spus ca sunt urat si i-am crezut. M-au considerat “oaia neagra” pe tot parcursul copilariei mele iar eu am pus mesajul asta in inima mea, perpetuand rusinea si platind un pret urias pentru asta.

Pe masura ce muncesc sa-mi scot lumina de sub obroc, vad minunea a ceea ce straluceste in tine; un templu maiestuos, o rugaciune vie catre Dumnezeu.
Daca nu onoram acest templu, nu va mai exista niciun loc pentru a ne ruga.

Imi pare rau ca am cautat viata spirituala independent de tine, ca si cum Dumnezeu este un construct in afara corpului si nu o experienta simtita.
Ca un calator printre ganduri, am vrut sa-l gandesc pe Dumnezeu si nu sa-l simt pe Dumnezeu.

Si astfel, l-am cautat pe Dumnezeu in sferele detasarii de sine, confundand evitarea de sine cu iluminarea.
 Am mers pe aceasta cale pentru o vreme, aparent calm in exterior, dar simtindu-ma in interior ca o oala sub presiune, plina de sentimente nerezolvate.

M-am aflat cel mai aproape de constiinta care include totul, in acele momente in care m-am abandonat tie complet.
Nu este un accident faptul ca suntem aici in forma fizica – Dumnezeu este in oameni. Imi pare rau ca l-am cautat pe Dumnezeu in zidurile templelor.

Imi pare rau ca te-am ingreunat cu armura fizica si emotionala: musculatura rigida, furie inghetata, respiratie superficiala, inima inasprita.
 Constrans de conditia de razboinic singuratic, am preferat rigiditatea fluiditatii si armura caldurii.

Fiind un sclav al supravietuirii, am fost construit sa merg de-a lungul cararii precum o masina, amanand odihna si placerea pentru o zi care a intarziat sa vina.
 Cu armura intacta, nimic si nimeni nu ma putea atinge. Dar ceea ce faceam este ca imprumutam energie din viitor. Ma sinucideam. Chiar si acum, nu intretin iluzia ca voi schimba cu usurinta acest mod de a fi. Este profund intiparit in mine, in amintirile mele. Dar voi incerca, rand pe rand, cate un strat. Voi incerca. Imi pare rau pentru ca te-am supus sexualitatii obiectivizante, desprinse de inima.

 Tu esti construit pentru intimitatea deplina, unificatoare, care te face sa fii una cu Dumnezeu. Mai putin de atat este o pervertire a naturii tale divine.

Dar mult prea adesea am vrut ceva superficial. Am vrut sa nu existe niciun pod intre inima mea si organele mele genitale, niciun pod intre inima mea si a femeii din fata mea. Chiar si cand am trecut prin faza “tantra”, inca te abuzam, pentru ca imi foloseam organele genitale ca pe un instrument de a cauta satisfactia si nu ca pe o legatura cu divinul.

Am folosit sexualitatea pentru a fugi de momentul prezent, mai degraba decat pentru a adanci conexiunea.
 Imi pare rau ca te-am abuzat in felul asta. 
 Imi iau angajamentul sa-mi aduc sexualitatea in inima. Imi iau angajamentul sa construiesc calea intre inima mea si organele mele genitale.

Sunt recunoscator pentru nenumaratele cai in care m-ai ajutat sa merg inainte, chiar si atunci cand constiinta mea era complet instrainata de tine. Daca as fi fost condus doar de gandurile mele, as fi fost mort de mult.
  Dar tu nu m-ai parasit niciodata, nu m-ai uitat, nu ai pierdut din vedere locul in care am trait cu adevarat.

Ai continuat sa respiri chiar si  cand am actionat impotriva ta, cand te-am umilit, cand te-am abandonat. Ai continuat sa ma iubesti, sa ma chemi, sa ma tii pe linia de plutire pana cand am putut sa ma intalnesc pe mine. Atat devotament…O plecaciune profunda in fata devotamentului tau.

Sunt recunoscator pentru ca m-ai purtat de-a lungul celor mai distructive stadii ale vietii mele. Ai vindecat ranile si oasele rupte la inceputurile vietii mele. M-ai protejat de violenta. M-ai dat jos din pat atunci cand durerea imi imobiliza spiritul. M-ai scos din focurile iadului copilariei mele, chiar si atunci cand am continuat sa-l recreez in viata mea adulta. M-ai incalzit, atunci cand am ciocanit la sute de usi pentru a vinde ferestre in timpul iernilor canadiene. M-ai tinut treaz in timpul uceniciei mele in stiinta dreptului, perioada complet lipsita de somn. Ai indurat trei decenii de munca peste masura si supra-compensare, cu foarte putina odihna. Prieten drag, cum te pot onora in cel mai bun mod cu putinta?

Multumesc ca ai fost barometrul meu pentru autenticitate si templul adevarului meu. Cat de frumos ai purtat scopul meu sacru pana cand am fost pregatit sa il primesc in mainile mele! Imi dadeai cate un impuls, de cate ori mergeam in directia potrivita.  Ma impiedicai cu dureri, de cate ori intram in papucii altcuiva.

Ce este remarcabil este ca niciodata nu ai incetat sa comunici cu mine, nici atunci cand traiam in minciuna.
 Poate ca nu eram pregatit sa ascult, dar nu ai renuntat niciodata la credinta ta in posibilitatile mele.
 Stiu acum ca adevarata mea cale este intiparita in oasele fiintei mele. Nu un templu pe care il vizitez, ci templul care sunt.

De-abia astept ziua in care omenirea va imbratisa pe deplin divinitatea ta si va recunoaste unitatea in inima creatiei.
 Exista deja o constiinta unificata in afara constiintei noastre normale, care porneste din adancuri, ca o simfonie a muzicii divine care ne cheama acasa.
 Acolo unde corpul, mintea si sufletul pot sa curga in directii diferite, fiind intr-un final ca trei directii ale aceluiasi curs de apa. Pe raul esentei, totul curge in aceeasi directie: catre oceanul unitatii.

Pe masura ce ne miscam inspre o constiinta unificata, vom recunoaste inima creatiei – templul insufletit al corpului nostru. Iluminarea nu este o calatorie in creierul nostru, este o calatorie in inima – rafale de Dumnezeu sufland peste portalul inimii, aorta dragostei unindu-se cu dragostea care curge prin vena universala.

Asa cum se arata, nu cautam mintea incepatorului, ci cautam inima incepatorului – prospetimea care curge prin inima deschisa. Daca vrem sa ne extindem constiinta spirituala, trebuie sa ne concentram pe inima noastra. A ne deschide inima deblocheaza inima universului si astfel putem vedea ceea ce se afla intotdeauna inaintea noastra. Fie sa ne luam angajamentul sa transformam armura din jurul inimii noastre.

Intr-o zi, nu-ti voi mai scrie ca si cum esti independent de constiinta mea in curs de trezire. Intr-o zi, ma voi ruga la tine ca si cum esti tu. Intr-o zi, voi zbura catre Dumnezeu fara sa parasesc templul. Pana atunci, te rog, continua sa ma tii in siguranta.

Jeff Brown
http://www.spiritofmaat.com/