Friday, December 28, 2018

Vindecarea cere schimbare

Vindecarea cere schimbare


Mult timp s-a crezut că toată lumea dorește să se vindece, dar s-a constatat, între timp, că obstacolele în calea vindecării sunt obiceiul de a trăi în trecut, acela de a te simți o victimă și frica de schimbare.
Îndreptarea gândurilor și a energiei în trecut este în detrimentul celulelor și al organelor noastre care au nevoie de energie pentru a se vindeca.
Vindecarea cere trăirea în prezent și recuperarea energiei prinse în traumele și rănile noastre. Medicina intuitivă ne învață că modul cel mai sigur de a hrăni și de a păstra trecutul este tristețea legată de întâmplările trecutului.
Refuzul de a ierta un eveniment sau o persoană din trecut provoacă mari pierderi de energie. Iertarea împiedică aceste pierderi și nu are nimic de-a face cu responsabilizarea altor persoane cu rănile noastre. Este, mai degrabă, legată de eliberarea persoanei care se consideră o victimă. Când vom ajunge să vedem evenimente dureroase din viața noastră ca pe un mesaj sau o provocare, mai mult decât ca pe o trădare personală, energia vieții legată de acest eveniment va curge înapoi la circuitele energetice ale corpului nostru fizic.

Frica de schimbare
Oamenilor le este greu să se vindece, de cele mai multe ori pentru că nu se pot elibera de iluzia autovictimizării. Adeseori, ei capătă putere asupra celorlalți prin rănile lor, deoarece descoperă că aceasta le oferă susținere, iar suferințele devin apoi o modalitate de a-i manipula și de a-i controla pe alții. Vindecarea necesită schimbări în stilul de viață, mediu și relatii, dar schimbarea poate fi înfricoșătoare! Este ușor să rămâi într-o stare de așteptare, spunând că nu știi ce să faci, deși aceasta este rareori adevărat. De fapt, atunci când stăm în așteptare știm exact ce să facem, dar ne înspăimântă consecințele actului…
Eliberarea de trecut
Schimbarea este înfricoșătoare, iar timpul de așteptare ne oferă un sentiment de siguranță. De fapt, singura modalitate de a dobândi cu adevărat acest sentiment de securitate este de a intra în vârtejul schimbării și de a simți din nou energia unei noi vieți. Prin urmare, vindecarea cere acțiune.
Eliberarea de trecut, renunțarea la locurile de muncă stresante sau la relațiile nepotrivite sunt acțiuni care redau organismului energia, iar puterea fizică și energia sunt legate indisolubil. Chiar și procesul morții cu care toți ne confruntăm, poate deveni un act de vindecare a rănilor vechi, eliberate prin rezolvarea problemelor lăsate în suspans de cei dragi. ( sursa: mistica.ro )

No comments:

Post a Comment